share
rezervari
 
 

Turism
 
adresa Pitești, Str. Vasile Milea Nr. 4, bl. C-V sc. C, parter  adresa Pitești, Piața Vasile Milea, Complex Fortuna, parter 
 telefon
0248 218100  telefon 0248 241077
  mobil   0722 626 985 - NON STOP
email  office@carpatitravel.ro

facebook blog twitter
Cautare rapida

Circuit 2017 cu Avion din București în Singapore - Indonezia - Bali

I Excursie în Singapore Indonezia Bali

Excursie în Singapore - Indonezia - Bali - Imagini - Fotografii din Vacanță - Circuit Turistic în Singapore - Indonezia - Bali
  • Excursie în Singapore - Indonezia - Bali - Imagini - Fotografii din Vacanță - Circuit Turistic în Singapore - Indonezia - Bali
Cod:
2314
Transport:
Avion
Pret:
de la 1999 euro
Tip de masa:
Demipensiune (HB)
Detalii preț

NOU! Un frumos Circuit Singapore - Indonezia, completat cu Sejur în Bali - Insula Paradisului


 

Vizităm Singapore pe îndelete, Insula Sentosa, Jakarta, Yogyakarta, Borobudur, Surabaya, Bali, Bromo, Răsăritul de soare la Penanjakan, Kalibaru, Lovina, Kintamani, Besakih, Nusa Dua, Insula Lembongan...

 

PROGRAMUL EXCURSIEI

 

30 Octombrie | București - Amsterdam - Singapore 

Intalnire cu reprezentantul agenției de turism pe Aeroportul Henri Coanda Otopeni, la ora 11:50, pentru imbarcare pe zborul Companiei KLM KL1374, cu destinatia Amsterdam. Decolare la ora 13:50 si sosire in Amsterdam, la ora 15:50. Timp liber la dispozitie. Imbarcare pe zborul KL835, cu destinatia Singapore, cu decolare la ora 20:55.

 

31 Octombrie | Singapore

Sosire pe aeroportul din Singapore, la ora 16:20. Transfer la hotel si cazare. Seara, timp liber la dispozitie. Singapore este o metropola moderna, inconjurata de parcuri verzi si atent ingrijite. In Singapore, mancarea este considerata atractie culturala, ea fiind foarte importanta pentru identitatea nationala. Pentru o experienta iconica singaporeza, mergeti la unul dintre faimoasele hawker centers, comandati cateva sticle de bere Tiger si afundati-va intr-o multitudine de feluri de mancare asiatica. Daca exista un lucru mai stylish decat barurile si restaurantele, acestea sunt mall-urile si boutiqurile, care au facut din Singapore un sinonim pentru cumparaturi extravagante. Cazare in Hotel Rendezvous 4* sau similar. 

1 Noiembrie | Singapore

Mic dejun. Turul de oras din acesta zi, va fi o experienta contrastanta intre nou si vechi. Experimentam istoria, cultura si stilul de viata al incitantului Singapore. Vom trece prin cartierul Colonial, pentru a admira Padang – centrul districtului de afaceri. Esplanade Theatres – cladire situata de-a lungul Golfului Marina Bay, scopul constructiei fiind de a gazdui spectacole de arta. Statuia Merlion – simbolul orasului, o creatura imaginara, cu cap de leu si cu trup de peste, care reprezinta originile umile ale orasului, ca sat pescaresc. Continuam cu unul dintre cele mai vibrante si autentice districte – Little India. Ne indreptam spre cel mai mare cartier istoric, plin de exotism – Chinatown. Terminam cu faimoasa Gradina Botanica – numita de revista Times drept cea mai frumoasa Jungla Urbana din Asia. Timp liber la dispozitie sau, optional, incepand cu ora 18:00,Night Safari. Primul night safari din lume, organizat pe o suprafata de peste 40 de hectare de jungla secundara, vă va dezvalui imediat dupa apus misterul si drama din jungla tropical, cu efecte uimitoare! Veti avea ocazia sa vedeti o multumie de animale nocturne, de la pradatori feroce la animale timide, la lumina discreta a lunii. Calatoria prin jungla se va face in deplina siguranta, la bordul trenuletului Tram Safari Experience, de la Est la Vest. Vom trece prin rezervatii naturale si prin habitate care reproduc mediul natural, de la poalele muntilor Himalaya, din Padurile din Asia de Sud Est sau din subcontinentul Indian. La terminarea turului din trenulet, ghidul ne va acompania pe un traseu pietonal si vom avea astfel ocazia sa vedem animalele de la o mai mica distanta. Cazare in Hotel Rendezvous 4* sau similar.

 

2 Noiembrie | Singapore

Mic dejun. Timp liber la dispozitie sau, optional, Excursie pe Insula Sentosa. De pe Muntele Faber se traverseaza cu telecabina pana pe Insula Sentosa, privelistea asupra orasului fiind coplesitoare. La doar 15 minute de oras, zona de joaca preferata a Asiei gazduieste plaje cu nisip auriu, o gama larga de atractii tematice, SPA-uri renumite mondial, vegetatie luxurianta, resedinte luxoase, terenuri de golf si cel mai mare Oceanariu, cu pesti tropicali, din Asia. Intoarcere la hotel, in Singapore. Timp liber la dispozitie pentru shopping sau va sugeram o vizita, impreuna cu insotitorul grup, la Gradinile Nationale – Gardens by the Bay. Aici puteti vizita renumitele sere climatizate Flower Dome si Cloud Forest – principalele atractii ale gradinii, alaturi de gradinile verticale Supertrees. Flower Dome este o sera uriasa, care reproduce climatul mediteraneean rece-uscat al regiunilor din Africa de Sud, California, Spania si Italia. Aici veti putea vedea specii rare, precum Baobabul, Copacul Fantoma din Madagascar si un maslin de peste 1.000 de ani. In Cloud Forest veti fi uimiti de cea mai mare cascada de interior din lume, care se revarsa prin vegetatia luxurianta. Turul ofera si posibilitatea unei vederi aeriene a coronamentului. Extra cost, puteti face o plimbarea de-a lungul OCBC Skyway, care vă va duce in cele din urma la inaltimile Supertrees, care ofera o panorma deosebita asupra gradinilor si a orasului Singapore, de la 22 m inaltime. Cazare in Hotel Rendezvous 4* sau similar.

 

3 Noiembrie | Singapore - Jakarta  

Mic dejun. Timp liber pentru cumparaturi. Singapore e un port duty free, unde puteti face cumparaturi: bijuterii, cosmetice, electronice si electrocasnice, matasuri. Orchard Road este artera principala pentru cumparaturi. Este un loc cu numeroase mall-uri care gazduiesc magazine, incepand de la branduri celebre si case de moda, pana la magazine modeste. Cumparaturi mai puteti face si in Zona Bugis – locul in care fac cumparaturile locuitorii din Singapore. Poti cumpara condimente, haine cool la preturi mai mici fata de cele din mall-uri. Dupa-amiaza tarziu, transfer catre aeroport, pentru imbarcare pe zborul cu destinatia Jakarta. Suntem in capitala nationala a Republicii Indonezia – un oras cu o istorie fascinanta si semnificativa. La inceput, un mic oras port numit Sunda Kalepa, Jakarta a fost fondat in anul 1527 si botezat initial Jayakarta – orasul Marii Victorii, de catre Printul Fatahillah din Cirebon. Ulterior, sub dominatie Olandeza, Jayakarta a devenit Batavia. Astazi, Jakarta, nume daruit de invadatorii Niponi, centru guvernamental, industrial si de afaceri, se intinde peste 650 km patrati si are o populatie de peste 8 milioane de oameni, care provin din diverse grupuri etnice si culturale si care reamintesc constant motto-ul national: “Unitate in diversitate”. Jakarta este un oras al contrastelor, traditional si modern, cu bogatie si cu saracie, sacral si lumesc, toate stau de multe ori cot la cot, in aceasta metropola plina de viata. Cazare in Hotel Grand Mercure Jakarta Harmoni 4* sau similar.

 

4 Noiembrie | Jakarta

Mic dejun. Turul de oras, cu ghid local, incepe cu vizita la Portul Sunda Kelapa -  un vechi port unde putem vedea magnificele corabii Makassar, folosite si astazi de catre locuitori, atat pentru transportul inter-insular al marfurilor, cât si al persoanelor. Aceste minunatii in culori aprinse, sunt una dintre cele mai frumoase imagini din Indonezia. Continuam turul cu Piata Fatahillah – aflata chiar in centrul vechiului Batavia, Muzeul Indonezian al Miniaturilor Taman Mini si Muzeul National. Vom lua pranzul la un restaurant local, dupa care ni se va face transferul la hotel. Dupa-amiaza libera, la dispozitie pentru odihna sau pentru vizite individuale, impreuna cu insotitorul de grup. Cazare in Hotel Grand Mercure Jakarta Harmoni 4* sau similar.

 

5 Noiembrie | Jakarta - Yogyakarta

Mic dejun. Dupa eliberarea camerelor, transfer la aeroport pentru imbarcare pe zborul cu destinatia Yogyakarta. Sosire pe aeroportul Adi Soecipo, unde suntem intampinati de ghidul local, care ne va conduce direct catre Templul Prambanan – cunoscut si sub denumirea de Lorojonggrand, cel mai mare complex de temple din Indonezia, reprezentand nu doar o comoara arhitecturala si culturala, ci si o dovada vie a unei convieturi religioase pasnice. In mijlocul cercurilor sale concentrice se ridica mandre templele dedicate celor mai mari divinitati Hinduse, Shiva, Vishnu si Brahma, dar si animalelor care le-au servit cu loialitate. In imediata apropiere a acestora, gasim Templul Buddhist Sewu, care gazduieste patru perechi de statui gigantice Dwarapala. Toate templele hinduse sunt decorate cu basoreliefuri ilustrand varianta indoneziana a epopeei Ramayana, devenind astfel adevarate capodopere ale sculpturii in piatra. Dupa terminarea vizitei, vom lua pranzul la un restaurant local. Transfer la hotel si check-in. Seara, vom lua parte la un incantator spectacol de Balet Ramayana, la restaurantul Purawisata. Acesta este, poate, singurul loc din oras care pune in scena un astfel de spectacol uimitor. Va puteti bucura de o cina delicioasa. Cina incepe la ora 19:00, iar spectacolul de balet la ora 20:00. Durata spectacolului este de 1.5 ore. Dupa terminarea show-ului si a cinei, transfer la hotel si cazare in Hotel Novotel Yogyakarta 4* sau similar.

 

6 Noiembrie | Yogyakarta - Borobudur

Mic dejun. Pornim in calatorie, indreptandu-ne spre Palatul Sultanului sau Kraton. Construit in elegantul si grandiosul stil Javanez in anul 1970, de catre Sultanul Hamengkubowono I, palatul evoca principala directie de dezvoltare culturala a insulei Java si reprezinta o flacara nestinsa a evolutiei indoneziene. Continuam cu Taman Sari sau Castelul de apa, al carui design imbina elemente ale culturii Indoneziene, dar si portugheze, Muzeul Sonobudoyo – care se mandreste cu a doua cea mai completa colectie de artefacte cultural, dupa Muzeul Central din Jakarta, cum ar fi ceramica din era neolitica, statui si articole din bronz din Sec. al IIX-lea, al IX-lea si al X-lea, diferite tipuri de masti si papusi, o colectie de arme vechi, razboaie de tesut si artefacte din Bali, dar si o colectie impresionanta de carti vechi, ale culturii Java. Pranzul il vom servi la Restaurantul Sekar Kedaton, dupa care ne indreptam spre Templul Borobudur – cel mai spectaculos si, totodata, cel mai mare Complex de monumente Buddhiste din lume, construit in jurul anului 800 A.D – atat un altar dedicat lui Buddha, cat si un renumit loc de pelerinaj. Intoarcere la hotel. Cina si cazare in Hotel Novotel Yogyakarta 4* sau similar. 

7 Noiembrie | Yogyakarta - Surabaya - Bromo

Mic dejun. Transfer catre gara, unde ne vom imbarca in trenul spre Surabaya. Ajungem in Surabaya, in jurul pranzului. Servim pranzul la un restaurant local, iar apoi suntem transferati cu autocarul catre Muntele Bromo (2.329 m), usor de recunoscut pentru ca intreaga parte de sus a fost spulberata, iar din craterul ramas iese constant fum sulfuros albicios. Acesta se afla in interiorul masivului Caldera Tengger, cu un diametru de 10 km, inconjurat de Laut Pasir (Marea de nisip vulcanic fin). Efectul general dat de priveliste este ireal, comparatia cu vaile verzi din imprejurimi fiind imbatatoare. Cazare la Bromo Cottage.

 

8 Noiembrie | Bromo - Kalibaru

Trezire dimineata devreme, pentru o experienta inedita, Rasaritul la Penanjakan -  locul cu cea mai spectaculoasa priveliste din lume. Lasam in urma hotelul, calatorind cu jeep-urile, ne cufundam in peisajul de poveste si privim cum se naste o noua zi, lasam primele raze de soare sa ne dezmierde, in timp ce ne cufundam intr-o stare perfecta de relaxare. Avem ocazia sa facem o plimbare cu ponei, traversand o mare de nisip fin, pentru a ajunge la poalele Muntelui Bromo. Intoarcere la hotel, pentru servirea micului dejun si odihna. Dupa-amiaza, ne continuam calatoria spre Kalibaru – un mic satuc de tara, unde gasim varietati ale plantatiilor indoneziene, cum ar fi cele de cafea, cacao, nucsoara, scortisoara, cuisoare, vanilie, piper, dar si o multitudine de fructe tropicale. In Kalibaru, dupa servirea pranzului la un restaurant local, va provocam la relaxare, iar in sprijin ne vin vegetatia de fond luxurianta, râul Kalibaru – care strabate satul, padurile adanci de mahon, briza blanda de la deal, linistea si pacea infinita a locuitorilor. Cazare la Kalibaru Cottage.

 

9 Noiembrie | Kalibaru - Lovina

Mic dejun. Dupa eliberarea camerelor de hotel, plecam spre Bali. Trecem prin Banyuwangi, in drumul nostru spre portul Ketapang, pentru a ne imbarca pe ferry-boat-ul public, cu care vom traversa Stramtoarea Bali. Sosire in Gilimanuk – portul vestic din Bali si transfer catre Lovina, zona de coasta din nord-vestul Insulei Bali, care se intinde pe o lungime de 10 km si care este formata din sapte sate traditionale indoneziene. Intreaga intindere de nord are plaje inguste, cu nisip negru, care zi de zi atrag mai multi vizitatori, transformand Lovina intr-o zona cu un fantastic potential turistic. Cazare in Hotel Lovina 3* superior sau similar.

 

10 Noiembrie | Lovina - Kintamani - Besakih - Nusa Dua

Mic dejun. Incepem ziua cu deplasare spre Kintamani, unde vom avea parte de o uluitoare priveliste asupra Lacului Bakur, apoi ne indreptam spre Muntele Agung, cel mai inalt vulcan din Bali, care are o semnificatie spirituala fantastica, pentru oamenii de pe insula. Legenda spune ca Agung a fost creat atunci cand Zeul Hindus Pasupati a rupt Muntele Meru (axa spirituala a Universului), iar aici, chiar pe panta lui, este casa Templului Besakih. Transfer catre Nusa Dua. Cazare in Hotel Grand Aston Bali 5* sau similar.

 

11 Noiembrie | Bali

Mic dejun. Timp liber pentru plaja sau, optional, Jeep Safari, turul de vest al Insulei Bali. Cu ajutorul autoturismelor speciale, decapotabile, marca Volkswagen, descoperim peisaje uimitoare, departe de traseele turistice obisnuite. Facem o incursiune captivanta, ne folosim de drumuri neumblate si ne desfatam simturile cu privelistea vegetatiei luxuriante, a satelor vazute de la o distanta impresionanta, a superbelor terase de orez, pana ajungem la marginea padurii tropicale. Oprim pentru o scurta vizita la un mic templu hindus, unde aveti posibilitatea de a invata aproape totul despre condimentele si ierburile locale, dupa care pornim spre Jatiluwih – un loc nominalizat de curand ca Patrimoniu UNESCO, pentru servirea pranzului. Intoarcerea la hotel va fi intrerupta de o scurta vizita la o casa traditionala balineza, pentru a ne face o idee asupra vietii de zi cu zi si a arhitecturii locale balineze. Cazare in Hotel Grand Aston Bali 5* sau similar.

 

12 Noiembrie | Bali

Mic dejun. Timp liber pentru plaja sau, optional, Croaziera de o zi pe Insula Nusa Lembongan – o mica insula tropicala, unde, in afara de cateva masini sau vanzatori, nu exista nimic care sa-si deranjeze oaspetii. Pacea si sentimentul de retragere in paradis, insotite de plaje albe si fine, ape irezistibil de turcoaz si de corali viu colorati, intruchipeaza perfect imaginea Insulei Bali de acum 20 de ani. Situata la doar cativa km de Coasta Sanur, trecand prin impresionanta Stramtoare Badung, ajungem in Nusa Lembongan, in mai putin de 2 ore, unde avem posibilitatea de a face snorkeling, plimbare cu banana gomflabila, turul orasului, plimbari cu barci cu podeaua transparenta, iar pranzul este inclus. Intoarcere la hotel. Cazare in Hotel Grand Aston Bali 5* sau similar.

 

13 Noiembrie | Bali - Amsterdam - București

Mic dejun. Timp liber pentru plaja sau, optional, Safari pe Elefanti, in parcul de elefanti din Taro, situat chiar in mijlocul insulei si care se intinde pe mai mult de doua hectare de pamant imbogatit cu gradini botanice exotice, amenajate in mijlocul padurilor naturale. Va puteti bucura de o plimbare de 35 de minute pe spatele unui elefant, de un pranz de tip buffet – in cadrul parcului, acompaniat de un spectacol live, la care participa elefanti originari din Sumatra – o insula vestica a Arhipelagului Indonezian, cea mai mare pe care acesta o detine. Intoarcere la hotel si pregatire pentru transfer la aeroportul din Denpasar. Imbarcare pe zborul Companiei KLM KL836, cu destinatia Amsterdam. Decolare din Bali la ora 21:30 si sosire in Amsterdam, la ora 08:00 (a doua zi). Imbarcare pe zborul KL1373, cu destinatia Bucuresti, cu decolare la 09:20 si sosire pe Aeroportul Henri Coanda Otopeni, la ora 13:05. Sfarsitul pachetului de servicii.

 

Plecare Circuit 2017
(euro)

30 Octombrie 2017

Adult in camera dubla

1.999 euro

Adult in camera single

2.850 euro

 

SERVICII INCLUSE


• Ghid roman insotitor
;
• Zboruri la dus Bucuresti => Singapore, Compania KLM, via Amsterdam;
 2 zboruri locale, pentru confortul Dumneavoastra:
- Singapore => Jakarta;
- Jakarta => Yogyakarta;
• Zboruri la retur Bali => Bucuresti, Compania KLM, via Amsterdam;
• Transferuri aeroporturi – hoteluri – aeroporturi;
• Transport cu autocar, dotat cu aer conditionat, conform itinerariului;
• Transport cu tren de tip Executive (aer conditionat) Yogyakarta => Surabaya;
• Traversare ferry-boat Ketapang => Gilimanuk;
 Cazare 13 nopti cu mic dejun, astfel:
- 3 nopti la Singapore, in Hotel Rendezvous 4* sau similar;
- 2 nopti la Jakarta, in Hotel Grand Mercure Harmoni 4* - camere superior, sau similar;
- 2 nopti in Yogyakarta, in Hotel Novotel Yogyakarta 4* sau similar;
- 1 noapte la Bromo, la Bromo Cottage sau similar;
- 1 noapte la Kalibaru, la Kalibaru Cottage sau similar;
- 1 noapte in Lovina, in Hotel Lovina 3* superior studio deluxe, sau similar;
- 3 nopti in Bali, in Hotel Grand Aston Bali 5* camere deluxe, sau similar;
 Mese incluse: 13 mic dejun, 5 pranzuri, 2 cine – conform programului excursiei;
• Spectacolul de balet Ramayana, in Yogyakarta;
• Vizita la Muntele Bromo, plimbare cu ponei si jeep safari;
• Tururile, vizitele si excursiile din program;
 Biletele de intrare la obiectivele turistice din Indonezia, mentionate in program;
 Ghizi locali.

NU SUNT INCLUSE


• Taxele de aeroport si combustibil, 599 €/persoana (pot varia pana la emiterea biletelor de avion);
• Asigurarea medicala de calatorie obligatorie, asigurarea storno, excursiile optionale;
• Bacsisurile pentru ghizi si soferi locali (se achita la fata locului, ghidului insotitor).

 

Hotel GRAND ASTON BALI 5*

 

Hotelul este refugiul ideal pentru evadare, relaxare si bucurie, pentru minte, trup si suflet. Situat intr-o locatie exclusivista din Nusa Dua, cuprinzand suberbele plaje Tanjung Benoa, hotelul dispune de 187 de camera, decorate in stil contemporan balinez, complet echipate cu facilitati de ultima ora, oferind confort fara compromisuri. Resortul detine trei restaurente si baruri, care ofera preparate si bauturi din bucatariile occidentala, asiatica, italiana si balineza. O piscina de dimensiunile unei lagune, care include si un bar, dar si Centrul Spa Biwana, sunt doar cateva din surprizele cu care Hotel GRAND ASTON BALI va asteapta.

 

EXCURSII OPȚIONALE

 

Tarife, informative, valabile pentru minim 20 de participanti:

 

EXCURSII OPȚIONALE SINGAPORE

 

Night Safari:

55 €/persoana. Include: transport autocar local, ghid local, safari, insotitor roman de grup.

Insula Sentosa:

95 €/persoana. Include: transport autocar local, ghid local, plimbare cu telecabina, SEA Aquarium si „Images of Singapore”.

 

EXCURSII OPȚIONALE BALI

 

Croaziera cu catamaranul, in Insula Nusa Lembongan, cu pranz inclus:

110 USD/adult

Jeep Safari, cu pranz inclus:

100 USD/adult

Safari pe elefanti, cu pranz inclus:

100 USD/adult

 

LOC DE PLECARE

Bucuresti - Otopeni.


TRANSFERURI GRATUITE

Constanta, Medgidia, Cernavoda, Fetesti, Slobozia, Iasi, Tg. Frumos, Roman, Bacau, Onesti, Adjud, Focsani, Buzau, Urziceni, Brasov, Predeal, Sinaia, Campina, Ploiesti, Sibiu, Rm. Valcea, Pitesti.

 


Oferta este valabilă în limita locurilor disponibile

 Agenţia de turism CARPAŢI TRAVEL Piteşti
Informații Detaliate și Rezervări la telefon:
0248 218 1000722 626 9850760 266 262;

ATENȚIE! Pentru sejur în ROMÂNIA și STRĂINĂTATE
- transport individual, cu autocar sau cu avion -
Cereți OFERTE PERSONALIZATE!